Noutăți - UNCSV https://old.uncsv.ro Wed, 26 Nov 2025 10:30:53 +0200 Joomla! - Open Source Content Management ro-ro SCRISOARE DESCHISĂ - Alocarea insuficientă de fonduri pentru fermierii români, în contextul de criză generat de conflictul prelungit din Ucraina https://old.uncsv.ro/comunicate/133-scrisoare-deschisa-alocarea-insuficienta-de-fonduri-pentru-fermierii-romani-in-contextul-de-criza-generat-de-conflictul-prelungit-din-ucraina.html https://old.uncsv.ro/comunicate/133-scrisoare-deschisa-alocarea-insuficienta-de-fonduri-pentru-fermierii-romani-in-contextul-de-criza-generat-de-conflictul-prelungit-din-ucraina.html SCRISOARE DESCHISĂ - Alocarea insuficientă de fonduri pentru fermierii români, în contextul de criză generat de conflictul prelungit din Ucraina

PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI,
Domnului Președinte Klaus Werner IOHANNIS

GUVERNUL ROMÂNIEI,
Domnului Premier Nicolae CIUCĂ

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE,
Domnului Ministru Petre DAEA

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE,
Domnului Ministru Bogdan AURESCU

Ref: Alocarea insuficientă de fonduri pentru fermierii români, în contextul de criză generat de conflictul prelungit din Ucraina

Stimate Domnule Președinte,
Stimate Domnule Premier,
Stimat
e Domnule Ministru,

Federația Națională PRO AGRO, LAPAR si UNCSV  în numele fermierilor și cooperativelor din România, readuce în atenția dumneavoastră dificultățile majore prin care trece sectorul agricol în contextul prelungirii conflictului armat din Ucraina.

În calitatea sa de stat cu graniță comună cu Ucraina, România a oferit sprijin necondiționat pentru refugiații ucraineni și a contribuit fără rezerve la facilitarea tranzitului produselor agricole din Ucraina către statele din Uniunea Europeană și către destinații terțe.

Fermierii români au arătat solidaritate deplină în relația cu agricultorii ucraineni și au înțeles că este important ca, în aceste momente dificile, să contribuie pentru a evita extinderea problemelor generate de conflict, printr-o criză a alimentelor în statele din lumea a treia.

Adoptarea de către Consiliu a regulamentului care permite liberalizarea temporară a comerțului, precum și alte concesii comerciale cu privire la anumite produse ucrainene, au generat, pe lângă efectele dorite, consecințe colaterale negative, care au afectat direct activitatea și stabilitatea financiară a fermierilor noștri, determinându-le pierderi contabile, situații financiare deteriorate, constituiri de TVA și impozit pe diferențele negative și suportarea costurilor generate de aceste situații. Aceste aspecte au fost reclamate de un număr din ce în ce mai mare de membri ai structurilor semnatare.

România se află din martie 2022 sub presiunea fluxurilor ucrainene. Tarifele pentru diferitele componente ale logisticii au crescut necontrolat (de cel puțin 5 ori), iar fermierii români au fost penalizați din cauza costurilor ridicate. Disponibilitatea mijloacelor de transport: vagoane, camioane, barje, etc. a constituit un alt impediment major, pentru că toate au fost deviate către punctele de trecere pentru a transporta marfa ucraineană, proprietarii firmelor de logistică au fost atrași de prețurile mari plătite de vânzătorii ucraineni.

Volumele suplimentare de marfă ucraineană au exercitat presiuni extreme asupra prețurilor, creând mari scăderi pe piața grâului, porumbului, rapiței, cărnii de pasăre și ouă, miere, lapte, etc.

Am subliniat, în repetate rânduri, problemele generate de amestecul de către intermediari a produselor din Ucraina cu cele din România și vânzarea lor fără a se specifica originea corectă; acest lucru afectează imaginea României pe piața internațională și va avea un efect pe termen lung asupra prețurilor produselor din România. Neconformitățile și abaterile de la standardele de calitate zădărnicesc eforturile, deloc puține, ale fermierilor europeni de a fi furnizori de hrană curată.

  Prin rolul său de reprezentant al intereselor fermierilor și cooperativelor din România, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a solicitat încă din mai 2022 introducerea unor clauze de salvgardare în legislația privind eliminarea tarifelor de import pentru Ucraina; aceste clauze nu au fost însă incluse, decidenții europeni dând doar asigurări că vor veghea îndeaproape și vor acționa în cazul unor dereglări.

Dereglările s-au arătat curând și au fost suportate cu bună-credință de către fermierii români, care nu au avut alt sprijin decât propria inventivitate și propriile resurse.

Solidaritatea nu poate fi într-un singur sens și povara consecințelor războiului nu poate fi suportată doar de statele limitrofe zonei de conflict, ci trebuie distribuită în egală măsură între Statele Membre! Fiindcă nu putem schimba geografia, există nevoia unor măsuri de sprijin echitabile. Eforturile fermierilor români și nevoile lor, strict legate de consecințele războiului, au fost supuse atenției autorităților române și a celor europene în repetate rânduri.

Este o concurență neloială la adresa României, la adresa noastră, a fermierilor și cooperativelor: din moment ce nu avem voie să cultivăm plante rezultate din tehnici de ameliorare moderne, cum putem să importăm produse agroalimentare GMO fără trasabilitatea necesară, conform regimului lor de reglementare?

Considerăm că România are o mare problemă legată de reprezentarea interesului național într-un context internațional. Este o lipsă de corectitudine și solidaritate între țările membre UE pentru rezolvarea acestei probleme punctuale de criză.

Considerăm că fără acordarea unui ajutor financiar de minim 100 euro/tona de produs pentru mărfurile agricole blocate în magaziile/silozurile fermierilor în această perioadă, vom discuta de FALIMENTUL Fermierilor Români, în anul 2023. Estimăm că pentru cca 2 mil de tone blocate în stocuri, impactul financiar asupra fermierilor din România este de cca. 200 milioane de euro, în minus. Fermierii au înființat culturi agricole cu costuri mari de producție în 2022 și 2023, iar prețurile mici de vânzare ale acestora conduc către vânzarea în pierdere, iar pe termen scurt și mediu înseamnă falimentul și dispariția majorității fermierilor autohtoni.

În acest context, subliniem că suma de 10 milioane de euro propusă a fi alocată României din rezerva de criză a UE este ridicol de disproporționată în raport cu pagubele grave suferite de sectorul agricol românesc. Compensările primite de fermieri ar fi absolut neglijabile și fără niciun efect. Suma necesară este de cel puțin 200 milioane de euro.

Solicităm public Domnule Președinte Klaus Werner IOHANNIS, Domnule Premier Nicolae CIUCĂ, Domnule Ministru Petre DAEA, Domnule Ministru Bogdan AURESCU, să sprijiniți energic fermierii autohtoni și România, să generați discuții imperative în cadrul forurilor europene despre necesitatea ca agricultura românească să beneficieze urgent de fonduri compensatorii mult mai consistente, de cca. 200 milioane de euro din motivele pe care vi le-am expus cu ocazia demersurilor noastre repetate și  numeroase pe acest subiect, din care o anexăm pe cea mai recentă dată.

În absența unor demersuri decisive, în al doisprezecelea ceas, puneți sub semnul întrebării supraviețuirea multor afaceri din Agricultură!

Vă mulțumim pentru înțelegerea acestei situații-limită și pentru susținerea cauzei  agriculturii românești.

În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 3 organizații

PRO AGRO - Ionel ARION

LAPAR - Nicolae VASILE

UNCSV - Mircea BĂLUȚĂ

]]>
mihai.ghita77@gmail.com (UNCSV) Comunicate UNCSV Fri, 17 Mar 2023 09:03:24 +0200
Soluții la criza cerealelor din porturile românești, identificate de Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o corespondență cu membrii Comisiei de resort din Parlamentul European https://old.uncsv.ro/comunicate/107-solutii-la-criza-cerealelor-din-porturile-romanesti-identificate-de-alianta-pentru-agricultura-si-cooperare-intr-o-corespondenta-cu-membrii-comisiei-de-resort-din-parlamentul-european.html https://old.uncsv.ro/comunicate/107-solutii-la-criza-cerealelor-din-porturile-romanesti-identificate-de-alianta-pentru-agricultura-si-cooperare-intr-o-corespondenta-cu-membrii-comisiei-de-resort-din-parlamentul-european.html Soluții la criza cerealelor din porturile românești, identificate de Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o corespondență cu membrii Comisiei de resort din Parlamentul European

Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune un pachet de soluții la criza cerealelor din porturile românești, după dialogul purtat cu delegația europarlamentarilor din COMAGRI, în cadrul vizitei de săptămâna trecută din porturile Constanța, Agigea și Galați. Membrii Alianței apreciază intervențiile ulterioare de la Bruxelles ale eurodeputaților, care au punctat aspecte de îngrijorare comună atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru structurile asociative românești, îndeosebi în ceea ce privește logistica cerealelor, transportul și trasabilitatea acestora, capacitatea fermierilor de a produce și de a depozita, seceta severă în principalele regiuni producătoare de cereale din țară, dar și creșterile semnificative ale costurilor de producție, de distribuție și ale celor de tranzacționare în general.

Efectele negative se resimt mai ales în rândul întreprinderilor locale de pe piața de producție și comercializare a cerealelor, semințelor și oleaginoaselor. Acest segment de piață, cu afaceri cumulate de 6,5 miliarde de euro în 2021, este cel mai important și acoperă aproximativ 25% din sectorul agricol al țării.

Cantitățile suplimentare de cereale provenite din Ucraina, pentru tranzit sau export final, au pus presiune pe întreaga rețea logistică și de depozitare din România, mai ales în perioadele de vârf de sezon, atunci când intensitatea comerțului în acest sector se află la cei mai înalți parametri.

Într-o scrisoare transmisă astăzi către cei patru europarlamentari din Comisia de Agricultură care au efectuat vizita de lucru în România - Norbert Lins (președinte), Daniel Buda (vicepreședinte),  Herbert Dorfmann și Martin Hlaváček (membri) – Alianța pentru Agricultură și Cooperare a indicat o serie de soluții care s-ar preta managementului cerealelor autohtone și ucrainene din porturile românești.

Printre acestea se numără formule de subvenții pentru depozitare în regim privat de către fermieri, în silozuri autorizate și pe bază de chitanțe de depozit, dar și subvenții pentru compensarea costurilor ridicate de transport, pe baza unei distanțe de referință de la regiunile producătoare până la portul Constanța. În egală măsură, Alianța pledează pentru îmbunătățirea managementului în porturi prin coordonare interinstituțională, resurse suplimentare la punctele de frontieră terestră, o inventariere a facilităților aflate pe teritoriul României, incluzând aici capacitățile de operare, de tranzit și de depozitare disponibile, precum și un proces constant de verificare și de monitorizare a fluxurilor de mărfuri și a disponibilităților de transport. Această măsură este necesară pentru o împărțire a fluxurilor de mărfuri în funcție de origine (Ucraina și România), în vederea stabilirii unui calendar de accesare a logisticii de export din Constanța și pentru eliberarea unei părți din presiunea asupra terminalelor portuare. La fel de importantă este și trasabilitatea, pe care Alianța o vede absolut necesară pentru eliminarea riscurilor pentru piața internă a României, în eventualitatea în care cereale din Ucraina ar fi deturnate către piața românească.

În același document, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a subliniat importanța deosebită a alocării de fonduri europene corespunzătoare programelor destinate reabilitării infrastructurii mari (rutiere-feroviare-maritime), a construcției de autostrăzi și a investițiilor de dragare a Dunării si căilor navigabile din România. De asemenea, este primordial să se finanțeze crearea unei  infrastructuri cu o rețea de spații de depozitare regionale în zonele cu acces la navigare.

Portul Constanța are nevoie de investiții majore de logistică portuară pentru a nu înregistra blocaje semnificative ale lanțului de aprovizionare. De asemenea, Alianța îi invită pe europarlamentari să analizeze oportunitatea înființării unui fond de investiții cu o masă critică, bazat pe principii economice (similar Fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări) care să fie finanțat de UE, de guvernul român și/sau de alți actori interesați. Soluția propusă de reprezentanții fermierilor români are în vedere un management privat, selectat de acționari, iar scopul final va fi acela de a dezvolta proiecte legate de facilități logistice și de procesare a produselor agricole de bază românești și ucrainene.

Nu în ultimul rând, în scrisoarea transmisă europarlamentarilor din COMAGRI, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a reiterat ideea lansată săptămâna trecută privind relocarea a 13 miliarde de euro din Fondul de Coeziune, sumă rămasă neutilizată în exercițiul financiar actual, ca o posibilă resursă pentru ameliorarea situației de criză din agricultura țării.

Contact: office@agri-co.ro

]]>
mihai.ghita77@gmail.com (UNCSV) Comunicate UNCSV Thu, 14 Jul 2022 14:58:35 +0300