Displaying items by tag: proteste
INFORMARE DE PRESĂ
Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – AAC, Federația Națională PROAGRO, Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România – FAPPR
În numele membrilor reuniți sub umbrela AAC, însumând o suprafață totală de peste 3 mil ha, la care se adaugă 1,7 mil ha echivalentul UVM aferent zootehniei, acoperind un procent de peste 56,5 % din numărul de angajați din sector, pe întreg teritoriul României, și a celor care activează în industria alimentară și cumulează o cifră de afaceri de 35%, respectiv un număr de angajați de peste 20% din totalul sectorului alimentar românesc,
Transmitem către toți fermierii români care s-au alăturat protestului pentru demnitate și respect desfășurat vineri, 7 aprilie 2023, un mesaj de mulțumire pentru mobilizare și implicarea deosebită de care au dat dovadă în organizarea, la nivel național, a acestui manifest al solidarității.
Apreciem implicarea deosebită a fermierilor neafiliați și considerăm alăturarea lor ca un pas important pentru consolidarea unui sector agricol puternic.
Numărul impresionant de participanți – peste 10.000 de fermieri și peste 3.500 de utilaje agricole care au manifestat pașnic în foarte multe județe din țară (Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Cavasna, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Olt, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și desigur, București) au transmis un mesaj hotărât către autoritățile europene și cele naționale: fermierii români sunt aici, au probleme reale și au nevoie să fie ajutați și sprijiniți.
Suma de 10 milioane de euro alocată României pentru atenuarea pierderilor este insignifiantă, lucru recunoscut public de însăși Presedinta Comisiei Europene.
Aceste fonduri pot cel mult, a fi redirecționate pentru refacerea, măcar parțială, a infrastructurii rutiere avariate în urma tranzitului intensiv al mărfilor ucrainiene.
Impactul resimțit de fermierii din România este de greu de estimat astazi pentru ca intreaga economie a produselor agricole si agroalimentare a fost direct si grav afectata.
În anul de recoltă 2023 majoritatea producătorilor agricoli vor fi puși în situația de a-și închide fermele din cauza costurilor mari de înființare a culturilor agricole, iar perspectiva unor prețuri de vânzare mici, sub costuri, chiar în condițiile unor producții bune nu vor aduce salvarea fermierilor.
Protestul fermierilor români a avut rolul de a livra un mesaj colectiv, imperativ despre faptul că deciziile naționale și europene actuale trebuie adaptate, urgent, prin măsuri concrete și că nu mai pot fi ignorați.
Ca măsură de salvgardare a activităților fermierilor si a sectorului agroalimentar solicităm Domnului Președinte Klaus IOHANNIS, Domnului Premier și Președinte PNL Nicolae CIUCĂ, Domnului Președinte PSD Marcel CIOLACU și Domnului Ministru Petre DAEA să reprezinte interesele României cu mai mare fermitate și să întreprindă toate demersurile legale și diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina în perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024.
Piața agricolă a fost deja puternic distorsionata în defavoarea Fermierilor din România.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare mulțumește, de asemenea, omologilor bulgari care s-au alăturat protestului românesc, artătând astfel că nu suntem singuri, suntem fermieri europeni și problemele noastre sunt, de fapt, ale Europei.
Nu în ultimul rând, mulțumim Jandarmeriei și Poliției Române pentru maniera profesionistă în care au supravegheat buna desfășurare a evenimentelor.
Comunicarea Alianței cu autoritățile europene va continua intens, atât prin intermediul Copa-Cogeca, dar și prin mesaje către eurodeputații români; vom transmite notificări către presa europenă și vom exercita presiuni constante pentru ca situația fermierilor din România să fie remediată în regim de urgență.
Pe plan național, în perioada următoare membrii noștri vor adopta o poziție de expectativă, cu niciun fel de îngăduință față de vreo viitoare lipsă de reacție a autorităților, iar în cazul în care nu se materializează interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina pentru perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024, pe 7 iunie 2023 va începe un protest național mult mai amplu decât cel din 7 aprilie 2023, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea precizată anterior.
Mesajul fermierilor români este unul clar: Nu ne vom opri!
În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.
PRO AGRO
Ionel ARION
LAPAR
Nicolae VASILE
UNCSV
Mircea BĂLUȚĂ
Forumul APPR
Nicolae SITARU
Pentru informații suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Cele 4 organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, însumează aproximativ 3500 de membri care lucrează o suprafață totală de peste 3 mil ha, la care se adaugă 1,7 mil ha echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianța cuprinde totodată și membri care activează în industria alimentară și cumulează a cifră de afaceri de 35%, respectiv un număr de angajați de peste 20% din totalul sectorului alimentar românesc.
FERMIERII PROTESTEAZĂ!
Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare, formate din Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - ,,PRO AGRO”, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – ,,LAPAR” , Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV”, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România - ,,Forumul APPR”, transmit un nou apel la solidaritatea și spiritul european al tuturor fermierilor români, pe care îi încurajează să se alăture protestului nostru, pentru demnitate și respect, organizat în 07 aprilie, în diferite puncte ale țării, conform anexei prezentei informări.
Manifestul organizat în 7 aprilie se fundamentează pe nevoia de stabilitate și predictibilitate a fiecărui fermier din România, pe dorința noastră comună de a continua să ne desfășurăm activitatea în condiții de egalitate cu oricare fermier european, de a fi susținuți și protejați în misiunea noastră de către decidenții europeni și naționali.
Prin urmare, neafilierea la o formă de asociere nu trebuie și nu poate fi un impediment pentru fermierul care dorește să fie ascultat, deoarece acest protest este al fermierilor români.
Susținerea valorilor comune reprezintă calea normală, europeană, prin care efortul și investițiile realizate de fermierii români pot fi cuantificate în scopul asigurării securității și siguranței alimentare a țării, dar și pentru continuarea unei activități de tradiție, definitorie pentru țara noastră, așa cum este agricultura.
Reamintim că această formă extremă de manifestare este consecința nemulțumirii și dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din țara noastră, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă.
Această măsură nu a ajutat și nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să își reia ciclul de producție în condițiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piața din România.
Pentru o mai buna centralizare a acțiunilor desfășurate de fermieri și pentru a facilita preluarea și diseminarea informațiilor de către presa locală, națională și cea europeană, au fost create o pagina de Facebook https://www.facebook.com/roagri2023 și un grup dedicat fiecărui punct de manifestație, unde se pot urmări pozele, filmările și acțiunile marcate pe Facebook cu hashtagul #roagri.
De asemenea, participanții la manifestație, pot publica în grupul dedicat acestui eveniment, creat pe Facebook, accesând următorul link: https://www.facebook.com/groups/1156533151694982.
Nu în ultimul rând, reafirmăm că acest protest se dorește a fi unul în care nemulțumirile vor fi adresate pașnic, în acord cu ideile și valorile europene și aliniat la ideile fundamentale din Art 39 al TFUE.
În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.
PRO AGRO
Ionel ARION
LAPAR
Nicolae VASILE
UNCSV
Mircea BĂLUȚĂ
Forumul APPR
Nicolae SITARU
Pentru informații suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
ANEXĂ
Puncte de organizare a acțiunilor de protest:
|
Județ |
Puncte Manifestație |
Orar |
Punct de acces și defluire |
Stadiu declarație/autorizație |
|
ALBA |
PREFECTURA |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
DEPUSA |
|
ALBA / CLUJ |
TURDA - DEPOZIT LOGISTIC-INTRARE AUTOSTRADA |
12.00-15.00 |
UAT MOLDOVENESTI - UAT MIHAI VITEAZU - DEPOZIT KAUFLAND-POD TRECERE TURDA |
EMISA |
|
ARAD |
VAMA NADLAC |
12.00-15.00 |
STR. GEORGE ENESCU, STR. 1 DECEMBRIE ȘI DN 7 |
EMISA |
|
ARGEȘ |
COSTESTI-VAMA PITESTI |
11.00-14.00 |
COSTESTI-BRADU-VAMA PITESTI-BRADU-COSTESTI |
EMISA |
|
BIHOR |
VAMA BORȘ |
12.00-15.00 |
ORADEA-VAMA BORȘ-ORADEA |
EMISA |
|
BISTRIȚA – NASAUD |
PREFECTURA |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
DEPUSA |
|
BOTOȘANI |
VAMA STANCA |
12.00-15.00 |
ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI-MANOLEASA-MIHĂILEȘTI-MURGUȚA |
EMISA |
|
BRĂILA |
LOC. VIZIRU, DN 21A DIRECTIA CUZA VODĂ |
12.00-13.00 |
DE584-DJ211A-LANURILE |
EMISA |
|
BRAILA |
LOC. IANCA, DN 2B DIRECTIA BORDEI VERDE |
12.00-15.00 |
LANURILE-DJ211A-DE584 |
EMISA |
|
BRAILA |
PREFECTURĂ |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
EMISA |
|
BUZAU |
RAMNICELU-OREAVU-RAMNICU SARAT |
12.00-15.00 |
DN22 BALTA ALBĂ-BOLDU-RÂMNICELU-RUBLA-VALEA RÂMNICELULUI-E85-OREAVU-SOSEAUA FOCSANI-RM SARATBULEVARDUL EROILOR-DN22 |
EMISA |
|
BUZAU |
PREFECTURĂ |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
EMISA |
|
CONSTANTA |
PORT |
12.00-15.00 |
POARTA9-POARTA10-RETUR |
DEPUSA |
|
CONSTANTA |
VAMA NEGRU VODA |
12.00-15.00 |
PECO-NEGRU VODĂ-DN38-VAMA SI RETUR |
DEPUSA |
|
COVASNA |
CERNAT-TARGU SECUIESC-CERNAT |
13.00-14.00 |
CERNAT-TARGU SECUIESC-CERNAT |
EMISA |
|
GALATI |
VAMA GIURGIULESTI-PORT-PREFECTURA |
12.00-15.00 |
VAMA GIURGIULESTI-PORT-PREFECTURA |
EMISA |
|
GALATI |
VAMA OANCEA |
12.00-15.00 |
MONUMENTUL EROILOR OANCEA GALATI |
EMISA |
|
IASI / SUCEAVA / NEAMT |
VAMA SIRET/PREFECTURĂ IS |
12.00-15.00 |
VAMA SIRET/PREFECTURĂ IS |
DEPUSA |
|
MUREȘ |
PREFECTURA TÂRGU-MUREȘ |
12.00-15.00 |
PREFECTURA TÂRGU-MUREȘ |
DEPUSA |
|
OLT |
SCORNICESTI-OPORELU-SLATINA-COTEANA-SLATINA-BARASTI-SLATINA |
12.00-15.00 |
SCORNICESTI-OPORELU-SLATINA-COTEANA-SLATINA-BARASTI-SLATINA |
EMISA |
|
OLT |
PREFECTURA SLATINA |
12.00-15.00 |
SCORNICESTI-OPORELU-SLATINA-COTEANA-SLATINA-BARASTI-SLATINA |
EMISA |
|
SATU MARE |
VAMA HALMEU |
10.00-15.00 |
TURULUNG-HALMEU-TURULUNG |
EMISA |
|
TIMIS |
IESIRE AUTOSTRADA-GEARMĂTA |
12.00-15.00 |
IESIRE AUTOSTRADA-GEARMĂTA |
EMISA |
|
TIMIS |
IESIRE AUTOSTRADA-REMETEA |
12.00-15.00 |
IESIRE AUTOSTRADA-REMETEA |
EMISA |
|
TIMIS |
IESIRE AUTOSTRADA-TOPOLOVATU MARE |
12.00-15.00 |
IESIRE AUTOSTRADA-TOPOLOVATU MARE |
EMISA |
|
TULCEA |
VAMA ISACCEA |
12.00-15.00 |
1.SMARDAN-MACIN-JIJILA-GARVAN (PLECARE ORA 9:30) - VACARENI-LUNCAVITA-RACHELU-REVARSAREA-ISACCEA 2. TULCEA (PLECARE 9:30 - MINERI - SOMOVA - ISACCEA |
EMISA |
|
VRANCEA |
PREFECTURA VRANCEA |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
DEPUSA |
|
BUCURESTI |
REPREZENTANTA COMISIEI EUROPENE BUCURESTI |
12.00-15.00 |
REPREZENTANTA COMISIEI EUROPENE BUCURESTI |
DEPUSA |
EVENIMENTE
Comunicate UNCSV
-
Comunicat de presă - Liberalizarea importurilor produselor agricole din Ucraina și Regulamentul UE 1100/2023
Scrisoare deschisă adresată Președintelui României de către PRO AGRO, LAPAR și UNCSV privind liberalizarea importurilor produselor agricole din Ucraina București, 19 iulie 2023 Federația Națională…
-
1 iulie 2023 - Ziua Internațională a Cooperativelor. Ediția 101 - ” Cooperative pentru o dezvoltare sustenabilă”
Pe 1 iulie, cooperativele din întreaga lume vor sărbători Ziua Internațională a Cooperativelor, sub sloganul ”Cooperative pentru o dezvoltare sustenabilă”, Ediția 101. Cooperativele agricole au…


