Displaying items by tag: Forumul APPR
INFORMARE DE PRESĂ
Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – AAC, Federația Națională PROAGRO, Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România – FAPPR
În numele membrilor reuniți sub umbrela AAC, însumând o suprafață totală de peste 3 mil ha, la care se adaugă 1,7 mil ha echivalentul UVM aferent zootehniei, acoperind un procent de peste 56,5 % din numărul de angajați din sector, pe întreg teritoriul României, și a celor care activează în industria alimentară și cumulează o cifră de afaceri de 35%, respectiv un număr de angajați de peste 20% din totalul sectorului alimentar românesc,
Transmitem către toți fermierii români care s-au alăturat protestului pentru demnitate și respect desfășurat vineri, 7 aprilie 2023, un mesaj de mulțumire pentru mobilizare și implicarea deosebită de care au dat dovadă în organizarea, la nivel național, a acestui manifest al solidarității.
Apreciem implicarea deosebită a fermierilor neafiliați și considerăm alăturarea lor ca un pas important pentru consolidarea unui sector agricol puternic.
Numărul impresionant de participanți – peste 10.000 de fermieri și peste 3.500 de utilaje agricole care au manifestat pașnic în foarte multe județe din țară (Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Cavasna, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Olt, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și desigur, București) au transmis un mesaj hotărât către autoritățile europene și cele naționale: fermierii români sunt aici, au probleme reale și au nevoie să fie ajutați și sprijiniți.
Suma de 10 milioane de euro alocată României pentru atenuarea pierderilor este insignifiantă, lucru recunoscut public de însăși Presedinta Comisiei Europene.
Aceste fonduri pot cel mult, a fi redirecționate pentru refacerea, măcar parțială, a infrastructurii rutiere avariate în urma tranzitului intensiv al mărfilor ucrainiene.
Impactul resimțit de fermierii din România este de greu de estimat astazi pentru ca intreaga economie a produselor agricole si agroalimentare a fost direct si grav afectata.
În anul de recoltă 2023 majoritatea producătorilor agricoli vor fi puși în situația de a-și închide fermele din cauza costurilor mari de înființare a culturilor agricole, iar perspectiva unor prețuri de vânzare mici, sub costuri, chiar în condițiile unor producții bune nu vor aduce salvarea fermierilor.
Protestul fermierilor români a avut rolul de a livra un mesaj colectiv, imperativ despre faptul că deciziile naționale și europene actuale trebuie adaptate, urgent, prin măsuri concrete și că nu mai pot fi ignorați.
Ca măsură de salvgardare a activităților fermierilor si a sectorului agroalimentar solicităm Domnului Președinte Klaus IOHANNIS, Domnului Premier și Președinte PNL Nicolae CIUCĂ, Domnului Președinte PSD Marcel CIOLACU și Domnului Ministru Petre DAEA să reprezinte interesele României cu mai mare fermitate și să întreprindă toate demersurile legale și diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina în perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024.
Piața agricolă a fost deja puternic distorsionata în defavoarea Fermierilor din România.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare mulțumește, de asemenea, omologilor bulgari care s-au alăturat protestului românesc, artătând astfel că nu suntem singuri, suntem fermieri europeni și problemele noastre sunt, de fapt, ale Europei.
Nu în ultimul rând, mulțumim Jandarmeriei și Poliției Române pentru maniera profesionistă în care au supravegheat buna desfășurare a evenimentelor.
Comunicarea Alianței cu autoritățile europene va continua intens, atât prin intermediul Copa-Cogeca, dar și prin mesaje către eurodeputații români; vom transmite notificări către presa europenă și vom exercita presiuni constante pentru ca situația fermierilor din România să fie remediată în regim de urgență.
Pe plan național, în perioada următoare membrii noștri vor adopta o poziție de expectativă, cu niciun fel de îngăduință față de vreo viitoare lipsă de reacție a autorităților, iar în cazul în care nu se materializează interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina pentru perioada 15 iunie 2023 - 15 martie 2024, pe 7 iunie 2023 va începe un protest național mult mai amplu decât cel din 7 aprilie 2023, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea precizată anterior.
Mesajul fermierilor români este unul clar: Nu ne vom opri!
În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.
PRO AGRO
Ionel ARION
LAPAR
Nicolae VASILE
UNCSV
Mircea BĂLUȚĂ
Forumul APPR
Nicolae SITARU
Pentru informații suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Cele 4 organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, însumează aproximativ 3500 de membri care lucrează o suprafață totală de peste 3 mil ha, la care se adaugă 1,7 mil ha echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianța cuprinde totodată și membri care activează în industria alimentară și cumulează a cifră de afaceri de 35%, respectiv un număr de angajați de peste 20% din totalul sectorului alimentar românesc.
FERMIERII PROTESTEAZĂ!
Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare, formate din Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - ,,PRO AGRO”, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – ,,LAPAR” , Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – ,,UNCSV”, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România - ,,Forumul APPR”, transmit un nou apel la solidaritatea și spiritul european al tuturor fermierilor români, pe care îi încurajează să se alăture protestului nostru, pentru demnitate și respect, organizat în 07 aprilie, în diferite puncte ale țării, conform anexei prezentei informări.
Manifestul organizat în 7 aprilie se fundamentează pe nevoia de stabilitate și predictibilitate a fiecărui fermier din România, pe dorința noastră comună de a continua să ne desfășurăm activitatea în condiții de egalitate cu oricare fermier european, de a fi susținuți și protejați în misiunea noastră de către decidenții europeni și naționali.
Prin urmare, neafilierea la o formă de asociere nu trebuie și nu poate fi un impediment pentru fermierul care dorește să fie ascultat, deoarece acest protest este al fermierilor români.
Susținerea valorilor comune reprezintă calea normală, europeană, prin care efortul și investițiile realizate de fermierii români pot fi cuantificate în scopul asigurării securității și siguranței alimentare a țării, dar și pentru continuarea unei activități de tradiție, definitorie pentru țara noastră, așa cum este agricultura.
Reamintim că această formă extremă de manifestare este consecința nemulțumirii și dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluția găsită de Comisia Europeană la problemele și dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din țara noastră, pe fondul distorsiunilor de piață cauzate de conflictul armat din Ucraina. Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în țările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forțarea ritmului fluxurilor de marfă.
Această măsură nu a ajutat și nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să își reia ciclul de producție în condițiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piața din România.
Pentru o mai buna centralizare a acțiunilor desfășurate de fermieri și pentru a facilita preluarea și diseminarea informațiilor de către presa locală, națională și cea europeană, au fost create o pagina de Facebook https://www.facebook.com/roagri2023 și un grup dedicat fiecărui punct de manifestație, unde se pot urmări pozele, filmările și acțiunile marcate pe Facebook cu hashtagul #roagri.
De asemenea, participanții la manifestație, pot publica în grupul dedicat acestui eveniment, creat pe Facebook, accesând următorul link: https://www.facebook.com/groups/1156533151694982.
Nu în ultimul rând, reafirmăm că acest protest se dorește a fi unul în care nemulțumirile vor fi adresate pașnic, în acord cu ideile și valorile europene și aliniat la ideile fundamentale din Art 39 al TFUE.
În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.
PRO AGRO
Ionel ARION
LAPAR
Nicolae VASILE
UNCSV
Mircea BĂLUȚĂ
Forumul APPR
Nicolae SITARU
Pentru informații suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
ANEXĂ
Puncte de organizare a acțiunilor de protest:
|
Județ |
Puncte Manifestație |
Orar |
Punct de acces și defluire |
Stadiu declarație/autorizație |
|
ALBA |
PREFECTURA |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
DEPUSA |
|
ALBA / CLUJ |
TURDA - DEPOZIT LOGISTIC-INTRARE AUTOSTRADA |
12.00-15.00 |
UAT MOLDOVENESTI - UAT MIHAI VITEAZU - DEPOZIT KAUFLAND-POD TRECERE TURDA |
EMISA |
|
ARAD |
VAMA NADLAC |
12.00-15.00 |
STR. GEORGE ENESCU, STR. 1 DECEMBRIE ȘI DN 7 |
EMISA |
|
ARGEȘ |
COSTESTI-VAMA PITESTI |
11.00-14.00 |
COSTESTI-BRADU-VAMA PITESTI-BRADU-COSTESTI |
EMISA |
|
BIHOR |
VAMA BORȘ |
12.00-15.00 |
ORADEA-VAMA BORȘ-ORADEA |
EMISA |
|
BISTRIȚA – NASAUD |
PREFECTURA |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
DEPUSA |
|
BOTOȘANI |
VAMA STANCA |
12.00-15.00 |
ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI-MANOLEASA-MIHĂILEȘTI-MURGUȚA |
EMISA |
|
BRĂILA |
LOC. VIZIRU, DN 21A DIRECTIA CUZA VODĂ |
12.00-13.00 |
DE584-DJ211A-LANURILE |
EMISA |
|
BRAILA |
LOC. IANCA, DN 2B DIRECTIA BORDEI VERDE |
12.00-15.00 |
LANURILE-DJ211A-DE584 |
EMISA |
|
BRAILA |
PREFECTURĂ |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
EMISA |
|
BUZAU |
RAMNICELU-OREAVU-RAMNICU SARAT |
12.00-15.00 |
DN22 BALTA ALBĂ-BOLDU-RÂMNICELU-RUBLA-VALEA RÂMNICELULUI-E85-OREAVU-SOSEAUA FOCSANI-RM SARATBULEVARDUL EROILOR-DN22 |
EMISA |
|
BUZAU |
PREFECTURĂ |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
EMISA |
|
CONSTANTA |
PORT |
12.00-15.00 |
POARTA9-POARTA10-RETUR |
DEPUSA |
|
CONSTANTA |
VAMA NEGRU VODA |
12.00-15.00 |
PECO-NEGRU VODĂ-DN38-VAMA SI RETUR |
DEPUSA |
|
COVASNA |
CERNAT-TARGU SECUIESC-CERNAT |
13.00-14.00 |
CERNAT-TARGU SECUIESC-CERNAT |
EMISA |
|
GALATI |
VAMA GIURGIULESTI-PORT-PREFECTURA |
12.00-15.00 |
VAMA GIURGIULESTI-PORT-PREFECTURA |
EMISA |
|
GALATI |
VAMA OANCEA |
12.00-15.00 |
MONUMENTUL EROILOR OANCEA GALATI |
EMISA |
|
IASI / SUCEAVA / NEAMT |
VAMA SIRET/PREFECTURĂ IS |
12.00-15.00 |
VAMA SIRET/PREFECTURĂ IS |
DEPUSA |
|
MUREȘ |
PREFECTURA TÂRGU-MUREȘ |
12.00-15.00 |
PREFECTURA TÂRGU-MUREȘ |
DEPUSA |
|
OLT |
SCORNICESTI-OPORELU-SLATINA-COTEANA-SLATINA-BARASTI-SLATINA |
12.00-15.00 |
SCORNICESTI-OPORELU-SLATINA-COTEANA-SLATINA-BARASTI-SLATINA |
EMISA |
|
OLT |
PREFECTURA SLATINA |
12.00-15.00 |
SCORNICESTI-OPORELU-SLATINA-COTEANA-SLATINA-BARASTI-SLATINA |
EMISA |
|
SATU MARE |
VAMA HALMEU |
10.00-15.00 |
TURULUNG-HALMEU-TURULUNG |
EMISA |
|
TIMIS |
IESIRE AUTOSTRADA-GEARMĂTA |
12.00-15.00 |
IESIRE AUTOSTRADA-GEARMĂTA |
EMISA |
|
TIMIS |
IESIRE AUTOSTRADA-REMETEA |
12.00-15.00 |
IESIRE AUTOSTRADA-REMETEA |
EMISA |
|
TIMIS |
IESIRE AUTOSTRADA-TOPOLOVATU MARE |
12.00-15.00 |
IESIRE AUTOSTRADA-TOPOLOVATU MARE |
EMISA |
|
TULCEA |
VAMA ISACCEA |
12.00-15.00 |
1.SMARDAN-MACIN-JIJILA-GARVAN (PLECARE ORA 9:30) - VACARENI-LUNCAVITA-RACHELU-REVARSAREA-ISACCEA 2. TULCEA (PLECARE 9:30 - MINERI - SOMOVA - ISACCEA |
EMISA |
|
VRANCEA |
PREFECTURA VRANCEA |
12.00-15.00 |
PREFECTURA |
DEPUSA |
|
BUCURESTI |
REPREZENTANTA COMISIEI EUROPENE BUCURESTI |
12.00-15.00 |
REPREZENTANTA COMISIEI EUROPENE BUCURESTI |
DEPUSA |
POZIȚIA ALIANȚEI CU PRIVIRE LA PAC POST 2027
Alianța pentru Agricultură și Cooperare informează oficial că prezentul document reprezintă o perspectivă de bază preliminară privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) post 2027, urmând ca pe parcursul procesului de negociere să se revină cu opinii oficiale suplimentare. În acest context, considerăm că avem nevoie de o PAC mai puternică, cu un cadru instituțional și organizațional adecvat pentru simplificarea acesteia, mai puțin birocratic și mai ușor de utilizat, pentru a răspunde mai bine provocărilor actuale ale sectorului agricol. Astfel, valoarea și rolul PAC ar trebui să fie evaluate în lumina pandemiei Covid-19, a crizei energetice, a crizei îngrășămintelor, a creșterii inflației, a invaziei rusești în Ucraina și a liberalizării importurilor de produse agricole din Ucraina, din cauza cărora o bună parte din fermierii din România riscă falimentul.
Ca principiu major, solicităm o politică puternică, reglementată în comun și finanțată în mod adecvat pentru a sprijini fermierii și pentru a continua să ofere cetățenilor alimente sigure, nutritive și de înaltă calitate într-un mod durabil, nu numai în UE, ci și în țările terțe. Este primordial să fie stabilite și urmate direcții de acțiune care să ducă atât la atingerea obiectivelor de durabilitate și sustenabilitate cât și la productivitate și performanță. De multe eforturile agriculturii nu sunt apreciate, deși sectorul merge în direcția potrivită privind durabilitatea. Astfel, trebuie să se facă apel mai mult la punctele forte, respectiv dimensiunea culturală, sistemul de producție specific, trăsăturile ergonomice, climatice și propriile bucătării, care îmbogățesc UE.
Consumatorii trebuie să accepte că producția durabilă presupune costuri mai mari și nu se reflectă în prețuri, de cele mai multe ori. Europa se îndreaptă spre o agricultură din ce în ce mai durabilă. Asta înseamnă costuri mai mari, iar prețurile alimentelor, de cele mai multe ori, nu acoperă tot. Trebuie să comunicăm cu publicul în mod transparent, prin etichete clare, pentru a putea face distincția între produse autentice și produse substitute. Trebuie să se țină cont de valoarea nutritivă, de rezultatele testelor în ceea ce privește impactul acestora asupra organismului uman, de costurile de producție, de prețul de vânzare la raft. De asemenea, trebuie luate în considerare și tendințele demografice, tinerii fermieri, dimensiunea fermelor, restricțiile introduse de Pactul Verde, schimbările climatice, impactul și contribuția agriculturii. Azi e aproape imposibil ca agricultorii să continue să producă respectând toate constrângerile și să își mențină competitivitatea în același timp.
Este nevoie de un sistem agricol viabil în toate statele membre UE, o PAC cu adevărat comună, să existe agricultori și producție în fiecare țară, nu doar să producem unde este cel mai eficient, ci să se stabilească și urmărească o strategie agricolă care să acopere cel puțin minimum 50% din consumul intern al fiecărui stat și să reducă dependența de importurile de proteine de origine vegetală, evitând în special importurile care nu corespund acelorași criterii de calitate precum cele din interiorul Uniunii. Populația dorește produse europene, locale, regionale și lanțuri scurte.
Trebuie să întărim măsurile de gestionare a piețelor pentru a face față crizelor. Este foarte important să sprijinim rolul cooperativelor, acestea fiind fundamentale deoarece ajută agricultorii să facă investiții, să exporte și să depășească provocările actuale.
Provocările politice și geopolitice cu care ne confruntăm ne-au obligat să ne reevaluăm și să ne adaptăm politicile, cu repercusiuni asupra economiilor noastre, în special asupra sectorului agricol. Pentru a ne menține competitivitatea, avem nevoie de o legislație europeană mai echitabilă în ceea ce privește SUR, NGT, GREEN DEAL, F2F, TAXONOMIE, BIODIVERSITATE, EMISII INDUSTRIALE DIN SECTORUL AGRICOL, mai puține constrângeri și condiții identice pentru produsele importate din țări terțe, la fel ca pentru cele produse în Europa. Instituțiile europene ar trebui să fie foarte atente atunci când negociază acordurile comerciale, pentru a sprijini în principal noile state membre să exporte produse agroalimentare, în special atunci când acestea nu își pot trimite produsele pe piața comună, pentru a nu crea cote de piață pentru producătorii din state terțe.
Obiectivul principal: Asigurarea securității alimentare cu hrană convențională prin intermediul unui sector agricol durabil, rezistent, neutru din punct de vedere climatic, eficient din punct de vedere al resurselor și competitiv în cadrul unor zone rurale dinamice. De asemenea, este necesar să producem mai mult și mai bine prin inovare, transfer de cunoștințe și digitalizare.
Următorul PAC ar trebui să se concentreze asupra următoarelor elemente esențiale:
1. Creșterea sustenabilității sectorului și reducerea amprentei ecologice a acestuia, fără a pune în pericol capacitatea de producție a competitivității sale. În acest sens:
- Producția agricolă trebuie să rămână competitivă la nivel internațional. Să ne consolidăm poziția ca exportator de produse durabile. Pe termen scurt provocările sunt invazia Ucrainei, liberalizarea importurilor de produse agricole din Ucraina și integrarea agriculturii ucrainene în agricultura europeană fără a perturba activitatea economică și siguranța alimentară a statelor vecine. Pe termen lung este o provocare să gestionăm tranziția de înverzire a agriculturii și să ne asigurăm că rămânem competitivi cu marii actori din piața internațională în același timp. Structura pe piloni a PAC trebuie să rămână adecvată pentru a gestiona veniturile fermierilor și a produselor agricole care să rămână competitive la nivel internațional. Este important să analizăm și să creăm noi instrumente care să ne permită să îndeplinim dezideratele PAC. Trebuie să întărim iar rolul agriculturii și trebuie să avem o abordare deschisă, nu doar pentru a hrăni europenii ci și pentru a vedea ce rol joacă UE la nivel internațional.
- Oferirea de alternative rentabile înainte de interzicerea substanțelor de protecția plantelor autorizate de instituțiile europene, pe baza nevoilor actuale ale agricultorilor de a controla bolile și dăunătorii fără a crea dezechilibre economice sau a crește prețul produselor agricole și fără a afecta aprovizionarea cu alimente pentru consumatori. Reducerea cantității de pesticide și de îngrășăminte nu ar trebui să se aplice statelor membre în care utilizarea este deja sub media obiectivelor UE-2020.
- Inovația este cel mai important factor de care agricultorii au nevoie. Avem nevoie de tehnologii și echipamente noi, schimbarea tuturor utilajelor și echipamentelor. Trebuie să producem mult mai multă hrană folosind aceeași suprafața de teren, reducând amprenta de carbon. Inovația duce la solutii, dar nu se întâmplă în mod spontan. Cele mai multe probleme ar putea fi rezolvate prin tehnici de ameliorare moderne(NGT) și implicit prin agricultura de precizie. În acest sens este nevoie de introducerea în pachetul privind regulamentul de utilizare sustenabilă a produselor de protecția plantelor și a pachetului legislativ privind NGT-s, introducând obligativitatea ca deciziile să se ia pe o baza științifică, pe analize de impact responsabile și nu pe decizii politice, emoționale.
- Investițiile în irigații inteligente trebuie considerate o prioritate - seceta pedologică severă și arșița atmosferică sunt un fenomen tot mai prezent. Având exemplul anilor 2015, 2017, 2020 și 2022, când pe milioane de hectare producția fermelor românești a fost aproape de zero, trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a nu permite ca acest eveniment nefericit să se repete.
- Reînnoirea generațiilor prin oferirea accesului la finanțare pentru tinerii fermieri, stimulând astfel nivelul minim de rentabilitate pe fiecare sector/sub-sector, diversificarea pe mai multe sectoare și zone de relief (câmpie, deal, munte), încurajarea transferului de exploatații și active agricole pentru a asigura schimbarea generațiilor și durabilitatea zonelor rurale.
- Avem nevoie de instrumente integrate de gestionare a riscurilor în agricultură, obligatorii la nivelul tuturor statelor membre. Totodată, măsurile actuale pentru a face față volatilității pieței - plăți directe, plase de siguranță pe piață și asigurări de risc - trebuie să fie menținute. Aceste măsuri trebuie să fie mai rapide, atât în ceea ce privește activarea lor, cât și în ceea ce privește rezultatele lor și rapiditatea efectuării plăților către fermieri. Cu toate acestea, ultimii ani au arătat că sunt necesare mai multe instrumente, inclusiv o gestionare mai bine orientată și mai eficientă a riscurilor și dezvoltarea pieței în viitor. Pe lângă aceste măsuri preventive, ar trebui să se țină seama de catastrofele naturale și geopolitice și de impactul acestora asupra veniturilor agricultorilor, calitatea și accesibilitatea prețurilor la consumatori.
- Este important ca toate produsele agroalimentare de pe piața internă să beneficieze de condiții de concurență echitabile. Pentru a ne menține competitivitatea globală avem nevoie de parteneriate comerciale, de acces la materii prime și la inputuri. Toate produsele de pe piața internă ar trebui să fie supuse acelorași norme și condiții. Asta presupune ca produsele provenite din țări terțe să respecte criteriile de calitate ale UE și ale produselor noastre sau fermierii europeni să poată beneficia de aceleași produse de protecția plantelor și practici de producție ca și cele provenite din țări terțe.
2. Asigurarea unui pachet financiar în relație directă cu așteptările și solicitările societății și creșterea echității în distribuția fondurilor publice.
- Cadrul Financiar Multianual nu a fost niciodată indexat la inflație și ar trebui să fie începând cu anul 2023, actualul PAC. Costurile de producție au crescut mai mult decât prețurile la raft. Programele de cheltuieli vor fi modificate în anumite state pentru că nu mai acoperă costurile efective. Finanțarea rămâne o problemă reală. În ultimii ani bugetul a fost printre marile provocări cu care ne-am confruntat.
- Este necesară creșterea bugetului pentru a asigura o finanțare de cel puțin 1% din PIB-ul UE, întrucât cei 0,4% cheltuiți în prezent pentru securitatea alimentară nu sunt suficienți. În același timp, pe lângă creșterea bugetului PAC la 1%, sunt necesare sume de aproximativ 0,3% din PIB-ul UE pentru procesul de integrare al Ucrainei în UE pentru a nu pune în pericol PAC și UE.
- Statele noi precum România nu mai pot fi amânate și au nevoie de convergența externă până la 100% până în 2030, respectiv să ajungă la minimum plata directă medie pe suprafață la nivel UE.
3. Creșterea și consolidarea rolului și puterii agricultorilor în lanțul alimentar.
- Una dintre cele mai importante zone ale lanțului de aprovizionare este distribuția prin intermediul marilor rețele de vânzare cu amănuntul. Deși Directiva privind practicile comerciale neloiale a fost mult așteptată și s-a sperat că va rezolva o mare parte din relațiile proaste dintre fermieri și comercianții cu amănuntul, de fapt, cele mai importante practici comerciale neloiale rămân nesancționate. Comerțul modern prin hipermarketuri a ajuns în unele state membre și la peste 80% din întregul comerț agroalimentar, ori condițiile impuse unilateral de marii retaileri nu pot fi susținute cu adevărat, mai ales de fermierii mici și mijlocii, ori și dacă începe o relație comercială, aceasta este nocivă. Spre deosebire de alte țări din UE, în România, din păcate, este permis ca după vânzare, adică după negocierea prealabilă care a adus deja produsul agroalimentar la limita inferioară a prețului, să fie permise alte reduceri de preț de până la 25%, stabilite unilateral de către comerciant. Mai mult, în România a existat o legislație specială aplicabilă actului de comerț care conținea niște termene de plată pentru produsele proaspete, mai scurte decât cele din directivă, dar legiuitorul a ales să le păstreze pe cele mai lungi din directivă, deși textul directivei spune foarte clar că fiecare stat poate legifera mai mult în favoarea propriilor fermieri, în funcție de realitățile locale. Deși legea de transpunere a Directivei nu a fost încă aplicată, putem susține că situația fermierului român nu se va îmbunătăți, că acesta nu va intra mai ușor pe rafturi, iar dacă o va face, cel mai probabil va ajunge să vândă în pierdere. Este nevoie de o legislație la nivelul UE mult mai imperativă, care să vizeze practicile comerciale neloiale între întreprinderi de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente și care să abordeze abuzurile de putere pe piață și practicile anticoncurențiale.
- O mai bună funcționare a lanțului agroalimentar ar putea fi obținută prin consolidarea poziției cooperativelor agricole, sprijinindu-le să facă investiții comune pentru a crește valoarea adăugată a producției primare a producătorilor membri și consolidarea puterii de negociere pe lanțul alimentar. Avem nevoie de măsuri suplimentare atunci când vine vorba de sprijinirea cooperativelor agricole și a grupurilor de producători, pentru a îmbunătăți funcționarea lanțului de aprovizionare cu alimente. Măsurile trebuie să respecte integritatea cooperativelor și ar trebui să fie, de asemenea, non-denaturante dintr-un unghi de politică din domeniul concurenței și să contribuie la o piață unică funcțională. Obiectivele măsurilor de sprijin ar trebui să includă sprijinirea unui sectorului agricol economic viabil, sustenabil, competitiv, orientat spre piață, durabil, capabil să asigurare la nivelul fiecărui stat membru a securității alimentare, a locurilor de muncă, stoparea fenomenului de părăsire a satelor, dezvoltarea durabilă a mediului rural, asigurarea unui trai decent, încurajarea obținerii de produse cu valoare adăugată prin lanț integrat scurt, prin magazine și rețele de magazine ale producătorilor, cooperativelor agricole și procesatorilor, branduri locale, scheme de calitate și promovare, stabilizarea piețelor, eliminarea practicilor comerciale neloiale și împărțirea echitabilă a veniturilor pe lanț și îmbunătățirea rezilienței pieței și managementul riscului.
- În ceea ce privește contextul geopolitic, PAC nu poate răspunde la toate provocările, dar considerăm că instrumentele de gestionare a riscurilor trebuie să fie integrate și consolidate în următorul program, fiind obligatorii pentru toate statele membre, dar voluntare și complementare pentru agricultori. Acestea trebuie să fie concepute în conformitate cu analiza și evaluarea nevoilor, permițând sisteme publice, private sau public-private în legislația națională. Prin urmare, orice tip de instrumente de gestionare a riscurilor, inclusiv sistemele de (re)asigurare și fondurile mutuale, ar trebui să fie permise și să fie suficient de flexibile pentru a se adapta la realitatea din teren. Acestea pot fi completate, de exemplu, de fonduri mutuale și/sau de un sistem de asigurare facultativă și/sau de instrumente de stabilizare a veniturilor. Contribuțiile financiare la primele pentru sistemele de asigurare (reasigurare) sau alte instrumente de gestionare a riscurilor ar trebui să includă, de asemenea, costurile administrative de înființare și costurile de punere în aplicare, iar rata maximă ar trebui să fie majorată la 85%. Fiecare fermier ar trebui să dispună de instrumente adecvate de gestionare a riscurilor.
- Politica de promovare este, de asemenea, un domeniu dăunător pentru sectorul nostru. Aceasta îi ajută pe producătorii din UE să își vândă produsele pe o piață globală din ce în ce mai competitivă, oferind în același timp locuri de muncă și creștere economică acasă. Luând în considerare ultimele provocări cu care ne-am confruntat și schimbarea climatului geopolitic, ar trebui să punem într-adevăr accentul pe promovare pentru a-i ajuta pe fermierii noștri să acceseze noi oportunități de piață și pentru a-i ajuta să-și consolideze afacerile existente.
4. Debirocratizarea/simplificarea PAC - o mai bună reglementare, adaptarea normelor pentru a le simplifica și a le face mai ușor de înțeles și de utilizat de către producătorii agroalimentari.
- Nevoia debirocatizării este unul dintre elementele cheie și presupune adaptarea regulilor pentru a le simplifica, astfel fiind mai ușor de înțeles și de utilizat de către producătorii din sectorul agroalimentar. Sunt necesare ghiduri de aplicare sau linii directoare mai clar elaborate de Comisie și punerea lor la dispoziția statelor membre în timp util, pentru evitarea greșelilor de implementare la nivelul acestora, reducerea numărului misiunilor de audit şi introducerea auditului unic, cumulată cu creșterea caracterului preventiv al acțiunii de audit. Sistemele de sancționare trebuie revizuite pentru a adopta o abordare graduală și trebuie introdus conceptul de prevenire – îndreptare - corectare la greșeli neintenționate, ca urmare a unor activități desfășurate cu buna-credință. PAC rămâne o politică foarte complexă, încă dificil de înțeles și de utilizat de către agricultori. Prin urmare, viitorul PAC ar trebui să depună eforturi pentru a oferi o politică comună, simplificată, mai puțin birocratică și mai ușor de utilizat care răspunde mai bine provocărilor actuale ale sectorului agricol.
- Birocrația excesivă poate inhiba capacitatea de inovare a membrilor. Din această cauză adoptarea la nivelul Uniunii a unor practici inovative, precum noile tehnici moderne de reproducere, ar putea dura ani sau ar putea fi chiar respinse din stadiul de idei.
- Birocrația pieței unice preia o parte din capacitatea statelor membre de a-și reglementa propriile exporturi și importuri. Aici este vorba și de tranzitul produselor din anumite state terțe pe teritoriul țărilor Uniunii. România este direct afectată de această măsură, astfel, din cauza faptului că asigurăm rutele de tranzit pentru Ucraina, ne expunem fermierii la mai multe riscuri precum cantități uriașe de cereale care nu pot fi vândute de fermierii români din cauza prețurilor neconcurențiale ale produselor din Ucraina sau spațiu de depozitare insuficient pentru acestea. Din cauza deciziei de a scuti producția din Ucraina de taxe vamale, nu avem o evidență a cantităților care se află în tranzit sau import. Deși suntem solidari cu criza umanitară din Ucraina, impactul negativ pe care aceasta îl are asupra sectorului agricol din România nu este de trecut cu vederea.
- Pentru ca o piață comună să aibă succes, trebuie să existe un nivel semnificativ de armonizare a politicilor microeconomice și normelor comune privind standardele de produs, puterea de monopol și alte practici anticoncurențiale care pot să afecteze industrii cheie. Astfel, pentru ca toate statele membre să fie aliniate cu aceste norme comune trebuie adoptate niște măsuri care pot afecta, în cazul nostru, sectorul agricol, fermierii și producția lor. În acest sens, armonizarea nu este o practică echitabilă, unele state fiind mai afectate decât altele de aceste decizii. Un exemplu concret este interzicerea tratamentului cu neonicotinoide care impactează într-o mai mare măsura anumite zone. În cazul României, ne confruntăm cu atacuri peste pragul economic de dăunare și nu există alte soluții pentru a ne menține producția la un nivel optim.
5. Reînnoirea generațiilor
- Plecând de la realitatea socială europeană caracterizată de îmbătrânirea populației, cu precădere a celei ocupate în agricultură, printre prioritățile PAC ar trebui să se regăsească sprijinirea implicării tinerilor în sectorul agricol, în scopul revitalizării spațiului rural. Mulți tineri sunt încă atrași de acest domeniu, dar se confruntă cu accesul limitat la terenuri, lipsa accesului la împrumuturi, riscurile climatice, riscurile legate de venituri și de piață, precum și cu birocrația.
- Este primordial accesul la finanțare pentru tinerii fermieri stimulând nivelul minim de rentabilitate pe fiecare sector/sub-sector, diversificarea pe mai multe sectoare și zone de relief (câmpie, deal, munte), încurajarea transferului de exploatații și active agricole pentru a asigura schimbarea generațiilor și durabilitatea zonelor rurale. Avem nevoie de ajutoare rezistente/viabile, sprijin pentru investiții și măsuri de cooperare. În plus, ar trebui să fie puse la dispoziție măsuri pe termen lung care să însoțească dezvoltarea fermelor lor (a afacerii) pentru a le asigura viitorul în acest sector. Toate statele membre și regiunile ar trebui să fie obligate să le pună la dispoziție tinerilor agricultorilor facilități (drept de preemțiune) pentru a prelua teren în condiții de plată egale cu ceilalți fermieri.
- Trebuie să ne îndreptăm atenția spre conservarea terenurilor agricole împotriva urbanizării, prevenirea abandonării terenurilor, abordarea politicilor de pensionare, gestionarea riscurilor, cunoștințe și competențe, învățarea pe tot parcursul vieții, îmbunătățirea opțiunilor de mobilitate în scop educațional și servicii de consiliere mai adaptate.
- Nivelul de sprijin al ajutorului vizat ar trebui să fie suficient de mare pentru a convinge noii intrați în sector să înceapă activitatea sau să preia o fermă. Mai mult decât atât, în cazul sprijinului pentru investiții în exploatațiile agricole ar trebui să fie prioritizați în continuare ori de câte ori beneficiarul, un tânăr fermier dorește să acceseze. Aceste măsuri ar trebui să fie, de asemenea, însoțite de alte instrumente adaptate nevoilor lor, cum ar fi servicii de consultanță, rețele și servicii de formare, instruire, perfecționare și îndrumare pentru a se asocia și colabora în echipă pentru as fi sustenabili și competitivi.
6. Condiții egale pentru toate produsele agroalimentare de pe piața internă
- Este nevoie de un sistem agricol viabil în toate statele membre UE, o PAC cu adevărat comună, existența agricultorilor și producției în fiecare țară, nu doar în zonele unde este cel mai eficient. De asemenea, trebuie să se stabilească și urmărească o strategie agricolă care să acopere cel puțin minimum 50% din consumul intern al fiecărui stat și să reducă dependența de importurile de proteine de origine vegetală, evitând în special importurile care nu corespund cel puțin acelorași criterii de calitate precum cele din interiorul Uniunii. Populația dorește produse europene, locale, regionale și lanțuri scurte.
- În acest context, ar trebui făcută o referire specială la alte politici (de exemplu, politica comercială, politica de promovare), care ar putea juca un rol indirect pozitiv în sprijinirea veniturilor agricultorilor prin facilitarea exporturilor de produse agroalimentare din UE către țări terțe. Un sistem de credit la export european ar putea contribui la atenuarea presiunii pe piețele UE și de a reduce riscurile de piață. Mai mult, PAC, alături de politica comercială a UE, ar trebui să le permită producătorilor europeni să concureze în condiții echitabile cu produsele importate pe piața UE. Prin urmare, UE ar trebui ca în această perioadă de negociere a Acordurilor de liber schimb cu țările terțe să impună obligativitatea respectării standardelor de calitate și de mediu practicate de fermierii europeni.
PAC trebuie să fie mai eficientă, mai ușor de înțeles, mai fezabilă și mai simplă pentru fermieri, ținând cont de particularitățile regional europene, naționale și regiunile fiecărui stat membru.
În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 4 organizații.
PRO AGRO - Ionel ARION
LAPAR - Nicolae VASILE
UNCSV - Mircea BĂLUȚĂ
Forumul APPR - Nicolae SITARU
SCRISOARE DESCHISĂ - Alocarea insuficientă de fonduri pentru fermierii români, în contextul de criză generat de conflictul prelungit din Ucraina
PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI,
Domnului Președinte Klaus Werner IOHANNIS
GUVERNUL ROMÂNIEI,
Domnului Premier Nicolae CIUCĂ
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE,
Domnului Ministru Petre DAEA
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE,
Domnului Ministru Bogdan AURESCU
Ref: Alocarea insuficientă de fonduri pentru fermierii români, în contextul de criză generat de conflictul prelungit din Ucraina
Stimate Domnule Președinte,
Stimate Domnule Premier,
Stimate Domnule Ministru,
Federația Națională PRO AGRO, LAPAR si UNCSV în numele fermierilor și cooperativelor din România, readuce în atenția dumneavoastră dificultățile majore prin care trece sectorul agricol în contextul prelungirii conflictului armat din Ucraina.
În calitatea sa de stat cu graniță comună cu Ucraina, România a oferit sprijin necondiționat pentru refugiații ucraineni și a contribuit fără rezerve la facilitarea tranzitului produselor agricole din Ucraina către statele din Uniunea Europeană și către destinații terțe.
Fermierii români au arătat solidaritate deplină în relația cu agricultorii ucraineni și au înțeles că este important ca, în aceste momente dificile, să contribuie pentru a evita extinderea problemelor generate de conflict, printr-o criză a alimentelor în statele din lumea a treia.
Adoptarea de către Consiliu a regulamentului care permite liberalizarea temporară a comerțului, precum și alte concesii comerciale cu privire la anumite produse ucrainene, au generat, pe lângă efectele dorite, consecințe colaterale negative, care au afectat direct activitatea și stabilitatea financiară a fermierilor noștri, determinându-le pierderi contabile, situații financiare deteriorate, constituiri de TVA și impozit pe diferențele negative și suportarea costurilor generate de aceste situații. Aceste aspecte au fost reclamate de un număr din ce în ce mai mare de membri ai structurilor semnatare.
România se află din martie 2022 sub presiunea fluxurilor ucrainene. Tarifele pentru diferitele componente ale logisticii au crescut necontrolat (de cel puțin 5 ori), iar fermierii români au fost penalizați din cauza costurilor ridicate. Disponibilitatea mijloacelor de transport: vagoane, camioane, barje, etc. a constituit un alt impediment major, pentru că toate au fost deviate către punctele de trecere pentru a transporta marfa ucraineană, proprietarii firmelor de logistică au fost atrași de prețurile mari plătite de vânzătorii ucraineni.
Volumele suplimentare de marfă ucraineană au exercitat presiuni extreme asupra prețurilor, creând mari scăderi pe piața grâului, porumbului, rapiței, cărnii de pasăre și ouă, miere, lapte, etc.
Am subliniat, în repetate rânduri, problemele generate de amestecul de către intermediari a produselor din Ucraina cu cele din România și vânzarea lor fără a se specifica originea corectă; acest lucru afectează imaginea României pe piața internațională și va avea un efect pe termen lung asupra prețurilor produselor din România. Neconformitățile și abaterile de la standardele de calitate zădărnicesc eforturile, deloc puține, ale fermierilor europeni de a fi furnizori de hrană curată.
Prin rolul său de reprezentant al intereselor fermierilor și cooperativelor din România, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a solicitat încă din mai 2022 introducerea unor clauze de salvgardare în legislația privind eliminarea tarifelor de import pentru Ucraina; aceste clauze nu au fost însă incluse, decidenții europeni dând doar asigurări că vor veghea îndeaproape și vor acționa în cazul unor dereglări.
Dereglările s-au arătat curând și au fost suportate cu bună-credință de către fermierii români, care nu au avut alt sprijin decât propria inventivitate și propriile resurse.
Solidaritatea nu poate fi într-un singur sens și povara consecințelor războiului nu poate fi suportată doar de statele limitrofe zonei de conflict, ci trebuie distribuită în egală măsură între Statele Membre! Fiindcă nu putem schimba geografia, există nevoia unor măsuri de sprijin echitabile. Eforturile fermierilor români și nevoile lor, strict legate de consecințele războiului, au fost supuse atenției autorităților române și a celor europene în repetate rânduri.
Este o concurență neloială la adresa României, la adresa noastră, a fermierilor și cooperativelor: din moment ce nu avem voie să cultivăm plante rezultate din tehnici de ameliorare moderne, cum putem să importăm produse agroalimentare GMO fără trasabilitatea necesară, conform regimului lor de reglementare?
Considerăm că România are o mare problemă legată de reprezentarea interesului național într-un context internațional. Este o lipsă de corectitudine și solidaritate între țările membre UE pentru rezolvarea acestei probleme punctuale de criză.
Considerăm că fără acordarea unui ajutor financiar de minim 100 euro/tona de produs pentru mărfurile agricole blocate în magaziile/silozurile fermierilor în această perioadă, vom discuta de FALIMENTUL Fermierilor Români, în anul 2023. Estimăm că pentru cca 2 mil de tone blocate în stocuri, impactul financiar asupra fermierilor din România este de cca. 200 milioane de euro, în minus. Fermierii au înființat culturi agricole cu costuri mari de producție în 2022 și 2023, iar prețurile mici de vânzare ale acestora conduc către vânzarea în pierdere, iar pe termen scurt și mediu înseamnă falimentul și dispariția majorității fermierilor autohtoni.
În acest context, subliniem că suma de 10 milioane de euro propusă a fi alocată României din rezerva de criză a UE este ridicol de disproporționată în raport cu pagubele grave suferite de sectorul agricol românesc. Compensările primite de fermieri ar fi absolut neglijabile și fără niciun efect. Suma necesară este de cel puțin 200 milioane de euro.
Solicităm public Domnule Președinte Klaus Werner IOHANNIS, Domnule Premier Nicolae CIUCĂ, Domnule Ministru Petre DAEA, Domnule Ministru Bogdan AURESCU, să sprijiniți energic fermierii autohtoni și România, să generați discuții imperative în cadrul forurilor europene despre necesitatea ca agricultura românească să beneficieze urgent de fonduri compensatorii mult mai consistente, de cca. 200 milioane de euro din motivele pe care vi le-am expus cu ocazia demersurilor noastre repetate și numeroase pe acest subiect, din care o anexăm pe cea mai recentă dată.
În absența unor demersuri decisive, în al doisprezecelea ceas, puneți sub semnul întrebării supraviețuirea multor afaceri din Agricultură!
Vă mulțumim pentru înțelegerea acestei situații-limită și pentru susținerea cauzei agriculturii românești.
În numele tuturor membrilor și organizațiilor membre ale celor 3 organizații
PRO AGRO - Ionel ARION
LAPAR - Nicolae VASILE
UNCSV - Mircea BĂLUȚĂ
EVENIMENTE
Comunicate UNCSV
-
Comunicat de presă - Liberalizarea importurilor produselor agricole din Ucraina și Regulamentul UE 1100/2023
Scrisoare deschisă adresată Președintelui României de către PRO AGRO, LAPAR și UNCSV privind liberalizarea importurilor produselor agricole din Ucraina București, 19 iulie 2023 Federația Națională…
-
1 iulie 2023 - Ziua Internațională a Cooperativelor. Ediția 101 - ” Cooperative pentru o dezvoltare sustenabilă”
Pe 1 iulie, cooperativele din întreaga lume vor sărbători Ziua Internațională a Cooperativelor, sub sloganul ”Cooperative pentru o dezvoltare sustenabilă”, Ediția 101. Cooperativele agricole au…


